Docs 4 Ever

Din 2015

Avem grijă de documentele tale, pentru ca tu să economisești timp, spațiu și resurse.

Docs 4 Ever – început din entuziasm, construit cu multă muncă, dedicare și perseverență într-o echipă de oameni minunați, orientați spre învățarea continuă și acumularea de cunoștințe noi, care fac tot posibilul ca în fiecare zi să aducă plusvaloare muncii lor.

Am început în anul 2015, cu ideea de a oferi cea mai bună soluție de arhivare a documentelor companiilor și instituțiilor din România. Ne-am specializat urmând cursuri postuniversitare în domeniul arhivistic, cursuri de calificare în domeniul arhivării documentelor, în domeniul legătoriei și cursuri de formare profesională în managementul documentelor și managementul securității informațiilor.

Am colaborat cu peste 125 de companii/instituții, am devenit mai buni datorită încrederii primite și experienței profesionale acumulate. În relația cu clienții noștri, credem în colaborarea în interesul ambelor părți, astfel că prioritizăm nevoile clientului efectuând o evaluare corectă, lucrând cu responsabilitate, având ca principiu de bază calitatea muncii pe care o facem.

În prezent, continuăm să creștem, să învățăm, să identificăm cele mai bune soluții atunci când apar obstacole, pentru a ne asigura că beneficiați de serviciile arhivistice de care are aveți nevoie, la standarde înalte cu respectarea cadrului legal în vigoare.

0 +
arhive prelucrate
0 +
ani experiență
0 +
clienți mulțumiți
0 +
kg hârtie reciclată

Testimoniale

Ce spun clienții noștri

Am apelat la serviciile Docs4Ever pentru că documentele companiei erau așezate în bibliorafturi, dar lipsea organizarea specifică de tip arhivă și întimpinam dificultăți în selectarea documentelor necesare păstrării îndelungate. Acum documentele sunt păstrate în depozitul Docs4Ever, iar noi ne bucurăm de promptitudine în găsirea oricărui document. Mai mult, la solicitarea organelor de control cu privire la un document, Docs4Ever a răspuns pozitiv tuturor solicitărilor.

RC COMRES SRL

Înainte de a apela la serviciile Docs4Ever, aveam multe documente în toate birourile, ceea ce ocupa mult spațiu, iar găsirea unui document necesita mult timp. Fiecare department își depozita documentele după cum considera adecvat, fără a avea un sistem unitar de arhivare și stocare a documentelor. Cu seriozate, promptitudine și profesionalism, Docs4Ever ne-a oferit soluțiile de care aveam nevoie rapid, eficient și flexibil, astfel încât am incheiat cu ei un nou contract de gestionare a arhivei pentru noua noastră firmă.

HERRAUTO EXPERT SRL

Recomandăm serviciile arhivistice Docs 4 Ever cu toată încrederea! Oferă servicii de calitate prin personalul foarte bine pregătit, cunoștințe actualizate în domeniu, promptitudine și o bună comunicare.

Cabinet Individual Notarial - Podeleanu Radu Calin
    DOCS 4 EVER

    Autorizații de funcționare

    Suntem autorizați de Arhivele Naționale ale României pentru prestarea serviciilor arhivistice de:

    1. Prelucrare arhivistică;
    2. Legătorie;
    3. Păstrare și conservare a documentelor;
    4. Utilizare a documentelor deținute.

    Au încredere în serviciile Docs 4 Ever

    Lasă-ți arhiva în grija noastră

    Docs 4 Ever îți vine în ajutor cu un proces simplu, ușor de înțeles, și-ți livrează rezultate în timp util ție și companiei tale, pentru ca tu să te întorci la adevărata pasiune pe care ai investit-o în compania ta și produsele / serviciile pe care le oferă.